Comitetul de organizare UNESCO pentru Ansamblul Monumental „Constantin Brâncuși„ de la Târgu Jiu, va deveni functional peste câteva zile,în luna mai . Vicepreședintele CJ Gorj, Anca Bordușanu, a precizat că deja trei membri ai comunității locale au fost desemnați să facă parte din acest comitet. Alături de aceștia, din această comisie vor face parte și reprezentanți ai autorităților locale și centrale, precum și ai instituțiilor cu atribuții în domeniul patrimoniului și reprezentanții ai siguranței publice, respectiv circa 20 de membri la număr.
Consiliul Județean Gorj a înființat Comitetul de organizare UNESCO pentru Ansamblul monumental realizat de Constantin Brâncuși la Târgu Jiu. Membrii acestui comitet vor lua decizii pentru promovarea și protejarea operelor brâncușiene.
