Între 30 mai și 1 iunie 2025, redescoperim empatia prin cultură, alături de cele mai puternice povești ale cinematografiei europene. Filmele vor fi proiectate la Cinema „Sergiu Nicolaescu”, cu intrare liberă!
Evenimentul face parte din turneul național al Festivalului Filmului European 2025 – o invitație la reflecție, solidaritate și dialog prin film.
Anul acesta rolul de ambasador al Festivalului îi revine cineastei Ioana Mischie, artistă inovatoare, care avansează noile tehnologii în cinematografie și storytelling, a cărei activitate se concentrază pe proiecte transmedia care imbină film, realiate virtuală și media interactivă.
,, Am conceput un film-manifest (,, Rectangular Sun”) care sa portretizeze esența universală, holistică, transformatoare a cinematografiei, nu forma adesea locală. Cinema-ul este un soare dreptunghiular care trezește imaginația colectivă. Lumina emanată de ecranul-poem nu este o formă de escapism, ci o formă de regăsire. Fiecare dintre noi poartă un cinema interior. Un festival cinematografic declanșează un nou anotimp creativ care ne face mintea, trupul, spiritul să renască. Mi-ar plăcea sa contreibui la extinderea tezaurului cinematografic european nu doar în săli, ci și în aer liber, în școli, în spitale, în instituții și cariere în formare. Această ediție festivalieră are cea mai mare întindere națională de până acum și sunt recunoscătoare că pot să contribui la acest demers. Într-o lume profund polarizată, cinema-ul unește, inspiră și propagă lumină interioară”, a declarat Ioana Mischie.
Festivalul Filmului European este organizat de Institutul Cultural Român, cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene în România, EUNIC România și UCIN- Uniunea Cineaștilor din România, în parteneriat cu ambasadele, centrele și institutele culturale europene.
Programul pentru Târgu-Jiu este următorul:
– 30.05.2025- LIMBĂ STRĂINĂ, ORA 19:00;
– 31.05.2025- VESTITA INVAZIE A URȘILOR ÎN SICILIA, ORA 15:00;
– 31.05.2025- TORPILA SUEDEZĂ, ORA 17:00;
– 31.05.2025- UN FILM NETERMINAT,ORA 19:30;
– 01.06.2025- DILILI LA PARIS, ORA 15:00;
– 01.06.2025- AFRICA STAR, ORA 17:00;
– 01.06.2025- FEMEI PE FUGĂ, ORA 19:30.

