Știri recente, analize complexe, fii informat!

Caută
Close this search box.

Foto: Aparate tip Drug Test achiziționate de CJ Gorj

Distribuie:

Actualizat la: 2023-11-29 14:53:34
acum 11 luni

Consiliul Județean Gorj a achiziționat șase aparate de tip Drug Test. Nu este singura achiziție, iar CJ Gorj anunță că va continua achiziția de aparate performante care vor intra în dotarea forțelor de ordine din județ.

“Într-un efort susținut de a sprijini forțele de ordine și de a asigura un mediu sigur pentru toți cetățenii, echipa Consiliului Județean Gorj a finalizat recent o nouă tranșă de achiziții (șase aparate Drug Test), ce vizează îmbunătățirea capacității de intervenție și investigație a poliției și jandarmeriei din județ.

În acest context, le mulțumesc membrilor și președintelui ATOP, domnul Ion Rușeț, pentru colaborarea și dedicarea lor în realizarea acestor achiziții strategice.

Toate acestea vin în completarea echipamentelor deja achiziționate în decembrie 2022 și demonstrează angajamentul nostru continuu față de asigurarea securității și eficienței forțelor de ordine din județul Gorj.

Astfel, au fost sau urmează să fie achiziționate în următoarea perioadă următoarele echipamente:

Aparate Drug Test și kit-uri aferente (o componentă esențială pentru combaterea consumului și traficului de substanțe interzise); sistem complet Stereomicroscop pentru Activitatea Criminalistică de Laborator (un instrument de ultimă generație, menit să sprijine eforturile de investigație în cadrul activității criminalistice); dronă (un mijloc modern de supraveghere și intervenție, care va consolida capacitatea de monitorizare a situațiilor de urgență și de intervenție rapidă); echipamente specifice pentru Structura de Acțiuni Speciale (costume complete de intervenție pentru vară și iarnă, echipamente foto-video și materiale necesare pentru desfășurarea activităților de intervenție).

Sunt convins că aceste noi resurse vor contribui semnificativ la consolidarea capacităților operaționale ale poliției și jandarmeriei și, implicit, la creșterea nivelului de siguranță în comunitatea noastră.

Vă mulțumesc pentru sprijinul și susținerea dumneavoastră și vă asigur că pentru echipa Consiliului Județean Gorj asigurarea unui mediu sigur și prosper în județul Gorj reprezintă o prioritate.”, a transmis Consiliul Județean Gorj.