Reprezentanții instituțiilor de cultură aflate în subordinea Consiliului Județean Gorj și reprezentanții Primăriei Târgu Jiu au participat la o întâlnire unde au fost purtate discuții despre viitorul cultural și turistic al județului Gorj.
„În calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean Gorj, am reușit să aduc la aceeași masă instituțiile de cultură aflate în subordinea Consiliului Județean, alături de reprezentanții Primăriei Târgu Jiu, pentru o discuție constructivă despre viitorul cultural și turistic al județului.
Am abordat proiecte de anvergură, menite să pună Gorjul pe harta culturală și turistică a României.
Această colaborare este un prim pas important spre dezvoltarea unei identități culturale și puternice pentru județul nostru.
Împreună cu președintele Consiliului Județean, Cosmin Popescu, susținem cu fermitate aceste inițiative și suntem dedicati să transformăm Gorjul într-un centru cultural și turistic de referință.”, a transmis Anca Bordușanu, vicepreședinte al CJ Gorj.