Știri recente, analize complexe, fii informat!

Caută
Close this search box.

(Foto/Video) Accident MORTAL la Câlnic

Distribuie:

Actualizat la: 2023-07-20 08:56:52
acum 11 luni

În această dimineață, polițiștii au fost sesizați prin apel de urgență, despre un eveniment rutier cu victime, produs în comuna Câlnic.

Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că un tânăr de 20 de ani, din comuna Plopșoru, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67 Câlnic, din direcția Târgu Jiu – Motru, pe fondul oboselii, ar fi adormit la volan și ar fi acroșat o femeie de 64 de ani, din comuna Runcu, care se deplasa pe marginea drumului.

Echipajul medical sosit la fața locului a efectuat manevre de resuscitare, însă fără rezultat, fiind constatat decesul femeii.

Trupul acesteia a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj, în vederea efectuării necropsiei.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.