Știri recente, analize complexe, fii informat!

Caută
Close this search box.

Gorj: Minivacanță cu amenzi

Distribuie:

Actualizat la: 2023-08-16 15:48:49
acum 1 an

În perioada 12–15 august, Inspectoratul de Jandarmi Județean ,,Tudor Vladimirescu” Gorj a acționat pentru asigurarea măsurilor de ordine publică la manifestările cultural-artistice și religioase, dar și în zonele montane din județul Gorj. În urma misiunilor desfășurate în perioada minivacanței, jandarmii gorjeni au aplicat 19 sancțiuni contravenționale în valoare de 4.100 lei, fiind constatate și 10 infracțiuni în cooperare cu poliția. Sancțiunile contravenționale au fost aplicate pentru fapte prevăzute de Legea 61/1991, din care: tulburarea ordinii și liniștii publice, consum de băuturi alcoolice în locuri publice, provocare și participare la scandal, adresarea de injurii și expresii jignitoare.

“Jandarmeria Gorj mulțumește tuturor celor care au înțeles să petreacă această minivacanță în mod responsabil, respectând recomandările adresate și implicit comunitatea.
Reamintim cetăţenilor că pot solicita sprijinul Jandarmeriei Gorj prin apelarea numărului unic de urgențe 112 sau pot sesiza direct celui mai apropiat echipaj de jandarmerie.”, a transmis IJJ Gorj.