La data de 9 iulie a.c., ora 01:05, Poliția Municipiului Târgu Jiu a fost sesizată prin apel de urgență de un bărbat, cu privire la faptul că pe strada Ana Ipătescu, din municipiul Târgu Jiu, a avut loc un eveniment rutier.
Echipajul de poliție deplasat la fața locului a stabilit că o tânără de 29 de ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Ana Ipătescu, nu ar fi păstrat o distanță corespunzătoare față de autovehiculul ce se deplasa în aceeași direcție, intrând în coliziune cu acesta.
Testarea cu aparatul etilotest a tinerei a indicat o concentrație de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influența alcoolului.