Știri recente, analize complexe, fii informat!

Caută
Close this search box.

Percheziții la un constructor din Târgu Cărbunești: 200.000 de euro CONFISCAȚI și sechestru pe 80 de terenuri

Distribuie:

Actualizat la: 2023-07-04 16:33:47
acum 1 an

UPDATE: PERCHEZIȚII ÎNTR-UN CAZ DE EVAZIUNE FISCALĂ

În urma celor 12 percheziții efectuate la data de 3 iulie a.c., de către polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Gorj, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, în cadrul unui dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, au fost indisponibilizați 200.000 de euro, 98.000 de lei, precum și documente extracontabile referitoare la activitatea reală derulată de entitatea economică.

Totodată, au fost instituite măsuri asigurătorii, respectiv poprire pe conturile bănuitului și sechestru pe 80 de suprafețe de teren.

De asemenea, reprezentantul societății comerciale în cauză a fost reținut, pentru 24 de ore, urmând ca astăzi, 4 iulie, să fie prezentat unității de parchet competente, cu propuneri legale.

Reamintim că reprezentantul unei societăți comerciale, care activează în domeniul construcțiilor, din anul 2021 și până în prezent, nu ar fi înregistrat în evidențele contabile toate veniturile realizate din această activitate.

La acțiune au participat și polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Criminalistic, Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Secției 9 Poliție Rurală Novaci, Postului de Poliție Mătăsari, luptători S.A.S., precum și polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Timiș.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.