Preocuparea PSD Gorj: DEZVOLTARE și ORGANIZARE
Dezvoltarea județului și organizarea internă – au fost cele două puncte aflate pe ordinea de zi din cadrul ultimei ședințe a Biroului Permanent Județean al PSD Gorj, care a avut loc în data de 07 Septembrie 2023.
În ceea ce privește primul punct, s-a discutat despre necesitatea atragerii fondurilor pentru proiecte prin toate mijloacele posibile, respectiv programe europene de dezvoltare sau naționale, precum ”Anghel Saligny”. La nivelul județului Gorj, oportunitatea momentului o reprezintă Fondul de Tranziție Justă, asupra căruia trebuie să ne concentrăm cu toții. În ceea ce privește investițiile, Gorjul se află în topul județelor, în fiecare localitate aflându-se proiecte în derulare.
Din punct de vedere al organizării interne, target-ul PSD Gorj este câștigarea tuturor alegerilor de anul viitor, așa cum s-a întâmplat și în trecut, iar acest lucru nu se poate realiza decât cu o echipă compactă, onestă și preocupată de progres.
Totodată, în cadrul BPJ au fost validați cu unanimitate de voturi, candidații la alegerile locale din 2024 pentru funcția de primari, actualii primari în funcție, care nu sunt membri PSD, din localitățile: Bustuchin- Ion Ciocea, Jupânești – Ion Gârniceanu, Stoina – Laurențiu Anghel, Dănești – Mădălin Paliță, Turcinești-Dumitru Modrea, Logrești – Adela Țană.
Mesajul conducerii PSD Gorj a fost ferm, în sensul în care tuturor celor prezenți li s-a transmis că dacă nu se mai regăsesc în PSD, din diverse motive (datorii față de anumite persone, naivitatea unor promisiuni irealizabile, etc.), pot face pasul oricând spre alte partide, iar decizia să o ia cât mai repede.
„În PSD, cuvântul are valoare, iar atunci când am discutat cu domnii primari din localitățile în care am desemnat candidații, că vor fi susținuți la următoarele alegeri locale, așa a rămas. Suntem în perioada de organizare și avem nevoie de oameni onesti în echipă, implicați și preocupați să câștige toate tururile de alegeri de anul viitor. Le-am transmis foarte clar colegilor mei primari că dacă se gândesc să facă pasul spre alte formațiuni politice, să ia o decizie repede, pentru a nu încura partidul în organizare. Indiferent de ce decizie vor lua unii dintre ei, îi asigur pe toți colegii mei că PSD are resursa umană și forța de a se organiza foarte bine, în timp scurt”, a declarant Mihai Weber, președintele PSD Gorj.
”2024 este un an greu, cu patru tururi de alegeri, pe care ne propunem să le câștigm, așa cum am făcut și în 2020. Pentru a ne atinge obiectivul avem nevoie în echipă de oameni asumați, pe care să ne bazăm. De aceea este foarte bine să ne cernem din timp și să rămână doar cei care pot duce aceste lupte electorale cu capul sus. PSD Gorj nu are nevoie de oportuniști și le transmitem tuturor să își asume ferm deciziile luate”, a declarant Cosmin Popescu, prim-vicepreșdintele PSD Gorj.
Biroul de presă al PSD Gorj