UN TÂNĂR DIN LOCALITATEA RAST A FOST REŢINUT DE POLIȚIȘTI
În cursul zilei de 01 august a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Bechet au reţinut, pentru 24 de ore, un tânăr de 32 de ani, din localitatea Rast, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia.
În fapt, noaptea trecută, un bărbat de 70 de ani, din orașul Bechet, în calitate de pieton, ar fi fost surprins şi accidentat mortal de un autoturism ce circula pe DN 55 A, conducătorul auto părăsind locul accidentului, însă ulterior a revenit fiind identificat în persoana unui tanar de 32 de ani, din localitatea Rast.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,21 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că acesta are suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
În baza probatoriului administrat, tânărul de 32 de ani a fost reţinut de poliţişti, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.
Persoana reținută va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea luării unei măsuri preventive.