Salvamont România, unicul serviciu de salvare montană din țară, împlinește astăzi, 55 ani de activitate și 120 de ani de la atestarea primelor structuri organizate de salvare montană. Președintele Salvamont România a transmis un mesaj cu ocazia acestei zile.
“Astazi este 1 august – Ziua Națională Salvamont România. In urma cu mulți ani, am ales această zi, ca zi națională a Salvamont România, ca un semnal de atenție, pentru că este ziua cu care debutează luna cu cele mai multe și cele mai grele accidente din an. Astăzi, ca în fiecare zi din an, salvamontiștii din întreaga țară, prietenii dumneavoastră de pe cărările munților, vă vor fi alături pe crestele munților sau în multitudinea de evenimente pe care le vom organiza deopotrivă pentru cei mici și cei mari, iubitori sau viitori iubitori ai muntelui. Familia Salvamont România vă mulțumește că, și astăzi, ca întotdeauna, simțim că ne sunteți alături!”, a transmis Sabin Cornoiu, președintele Salvamont România.