Știri recente, analize complexe, fii informat!

Caută
Close this search box.

Au fost semnate primele contracte de finanțare în cadrul Programului Tranziție Justă

Distribuie:

Actualizat la: 2024-06-06 07:37:04
acum 4 luni

Primii beneficiari ai fondurilor destinate dezvoltării IMM-urilor prin Programul Tranziție Justă au semnat, astăzi, 5 iunie 2024, contractele de finanțare la sediul Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia. Este vorba de 8 contracte de finanțare, din care 5 vizează proiecte care vor fi implementate în județul Gorj, celelalte trei vizând investiții în județul Dolj. Primele opt contracte de finanțare care s-au semnat astăzi au o valoarea totală de peste 40 de milioane de euro, din care valoarea nerambursabilă din Programul Tranziție Justă este de peste 21,5 de milioane de euro.

La eveniment au participat: Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, domnul Adrian Câciu și directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, domnul Alexandru Stănescu, precum și președintele Consiliului Județean Gorj, domnul Cosmin Mihai Popescu. De asemenea, au fost prezenți reprezentanți ai beneficiarilor și alte autorități locale.

„Suntem mândri că județul Gorj este printre primele care beneficiază de finanțare în cadrul Programului Tranziție Justă. Aceste investiții sunt esențiale pentru dezvoltarea durabilă a Gorjului, practic se reconfigurează economia județului, contribuind la crearea de locuri de muncă și sprijinind tranziția către o economie verde”, a declarat domnul Cosmin Mihai Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj.

În cadrul acestui prim apel de proiecte, județul Gorj a beneficiat de o alocare financiară de 184,898,599 euro. Până la încheierea perioadei de depunere, respectiv 20 mai 2024, apelul s-a bucurat de o participare semnificativă din partea IMM-urilor din cele două județe ale regiunii Sud-Vest Oltenia, solicitările depășind cu mult alocările inițiale. Reamintim că, la nivelul județului au fost depuse 158 de proiecte, în valoare totală de 496.644.992,47 euro, reprezentând o acoperire de 167,61%.

Companiile din sectorul privat au putut depune proiecte cu valori cuprinse între 200.000 euro și 8.000.000 euro, pentru dezvoltarea investițiilor productive și crearea de locuri de muncă, inclusiv formarea, perfecționarea și recalificarea persoanelor afectate de tranziția către o economie neutră din punct de vedere climatic.

În ceea ce privește beneficiarii de finanțare de la nivelul județului Gorj, precum și tipurile de proiecte, acestea sunt:

– DEXTERNET SRL își propune achiziționarea de echipamente tehnologice de ultimă generație care vor fi integrate în fluxul tehnologic de producție actual în vederea creșterii capacității de realizare a produselor proaspete de patiserie.

– S.C. Marigab SRL intenționează construirea și dotarea unui hotel de 4 stele, cu 20 de camere. Serviciile de cazare vor include: acces la piscină interioara și exterioară, acces la jacuzzi, acces la zona de spa (saună umedă, saună uscată), loc de joacă pentru copii, acces la restaurant, sală de conferință.

– ELDARAD MED SRL își propune diversificarea activității de prestarea de noi servicii medicale precum consultații gastroenterologice, neurologice, psihiatrice, pneumologice, oftalmologice, servicii radiologice și imagistică medicală.

– SC CRESCENDO SRL intenționează construirea unei unități hoteliere de 4 stele și dotarea acesteia. Serviciile de cazare vor include o serie de facilități hoteliere precum: mic dejun inclus, acces la piscină, acces la zona de spa (saună umedă, saună uscată), acces la bibliotecă/librărie, restaurant, bar de zi, sală conferință.

– CUW IMPEX SRL își propune extinderea capacității de producție prin achiziționarea de utilaje performante.

Aceste proiecte vor crea 155 de noi locuri de muncă în județul Gorj, contribuind semnificativ la dezvoltarea economică și socială a comunității noastre.

“Consiliul Județean Gorj rămâne dedicat sprijinirii IMM-urilor și promovării investițiilor care contribuie la o dezvoltare durabilă și la tranziția către o economie verde. Continuăm să colaborăm strâns cu ADR Sud-Vest Oltenia și alte autorități locale pentru a asigura succesul acestui program și pentru a atrage noi investiții în județul nostru.”, a transmis Consiliul Județean Gorj.