Știri recente, analize complexe, fii informat!

Caută
Close this search box.

Concurs de angajare la Edilitara

Distribuie:

Actualizat la: 2024-11-29 13:33:25
acum 2 săptămâni

EDILITARA PUBLIC S.A., cu sediul în Târgu Jiu, strada Victoriei, nr.45, județul Gorj, organizează, în condițiile Regulamentului de Organizare a concursurilor, la data de 20.12.2024, ora 11:00, concurs pentru ocuparea unui post vacant, durata timpului de lucru 8 ore/zi, 40 ore/săptămână, după cum urmează:

– 1 post lucrător pentru drumuri și 1 post de asfaltator, normă întreagă, perioadă nedeterminată, sursă internă/externă, în cadrul Secției Construcții.

Organizarea și desfășurarea concursului se fac în condițiile Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursurilor și examenelor în vederea angajării și promovării, aprobat prin Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 8 din 10.01.2022.

Pot participa la concursul organizat în vederea ocupării posturilor mai sus-menționate numai persoanele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții generale și specifice:

1. Condiții generale prevăzute de art.4 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursurilor și examenelor în vederea angajării și promovării, aprobat prin HCA nr. 8 din 10.01.2022.

a. are cetățenia română, cetățenia altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European, precum si domiciliul în Romania;

b. cunoaște limba română, scris și vorbit;

c. are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;

d. are capacitate deplină de exercițiu;

e. are starea de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau unitățile sanitare abilitate;

f. îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime, precum și celelalte cerințe specifice stabilite;

g. nu a fost condamnată penal, prin hotărâre judecătorească definitivă,pentru infracțiuni săvârșite în legătură cu domeniul în care societatea își exercită autoritatea și care nu a fost reabilitată de drept sau pe cale judecătorească. 

2. Cerințele specifice privind ocuparea postului:

 Calificare în domeniul construcțiilor, tehnic.

DOSARUL DE CONCURS:

1. Perioada de depunere a dosarelor pentru înscrierea candidaților la concurs: 02.12.2024 – 13.12.2024;

1.1. Pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar care va conține, în mod obligatoriu, următoarele documente:

a) formular de înscriere la concurs;

b) curriculum vitae, însușit prin semnătură;

c) copia actului de identitate sau a oricărui alt document care atestă identitatea, potrivit legii (copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz); 

d) copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și efectuarea unor specializări, dacă este cazul;

e) cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;

f) adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare,eliberată anterior derulării concursului, cu cel mult 6 luni, de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;

g) alte documente relevante pentru desfășurarea concursului;

Actele prevăzute la literele c – d vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea, de către o persoană desemnată din cadrul Serviciului Resurse Umane.

DATA ȘI LOCUL ORGANIZĂRII CONCURSULUI:

 Concursul se va desfășura și va consta în următoarele probe:

– Proba scrisă, în data de 20.12.2024, ora 11:00 la sediul societății Edilitara Public SA din Târgu Jiu strada Victoriei nr.45;

– Proba interviu, la o dată ce va fi comunicată odată cu rezultatele probei scrise, în termenul legal de 5 zile lucrătoare de la data susținerii probei scrise, la sediul societății Edilitara Public S.A. dinTârgu Jiu strada Victoriei nr.45.

DESFĂȘURAREA CONCURSULUI:

Concursul constă in 3 etape succesive, dupa cum urmează:

a) selecția dosarelor de înscriere;

b) proba scrisă;

c) interviul;

Se pot prezenta la proba scrisă numai candidații declarați admiși la selecția dosarelor.

Selecția dosarelor de înscriere se face pe baza verificării îndeplinirii condițiilor de participare la concurs, prin raportare la documentele din dosarul de înscriere la concurs.

Rezultatele selectării dosarelor de concurs se afișează de către secretarul comisiei de concurs, cu mențiunea ʺadmisʺ sau ʺrespinsʺ, însoțită de motivul respingerii dosarului, la sediul societății Edilitara Public SA.

Pentru proba scrisă și pentru proba interviu punctajul maxim este de 100 puncte, fiind declarați ʺadmisʺ candidații care obțin minimum 50 puncte la fiecare probă. Se consideră ʺadmisʺ la concurs candidatul care a obținut cel mai mare punctaj dintre candidații participanți, cu condiția ca acesta să fi obținut minim necesar, de 50 de puncte.

Proba interviului se susține doar de către candidații declarați    „admis” la probă scrisă.

Criteriile de evaluare ale interviului sunt:

a) Abilități și cunoștințe impuse de funcție;

b) Capacitatea de comunicare;

c) Motivația candidatului;

d) Inițiativa și creativitatea.

Comunicarea rezultatelor probei interviu se face în termen de 3 zile lucrătoare de la data susținerii interviului.

Se consideră admis candidatul care a obținut cel mai mare punctaj dintre candidații care au concurat pentru același post, cu condiția ca aceștia să fi obținut punctajul minim necesar, de 50 de puncte.

La punctaje egale are prioritate candidatul care a obținut punctajul cel mai mare la proba scrisă, iar dacă egalitatea se menține se organizează un nou interviu.

BIBLIOGRAFIA ȘI TEMATICA

BIBLIOGRAFIA:

1. Legea 53/2003 – Codul muncii (actualizat).

2. Legea 319/2006 – Legea Sănătății și securității în muncă, actualizată.

3. O.G. 43/1997 privind regimul drumurilor.

4. Codul de conduită etică (integral) al Edilitara Public SA.

5. A.N.D.-547/2013-Normativ pentru prevenirea și remedierea defecțiunilor la îmbrăcăminți rutiere.

TEMATICA:

1. Timpul de muncă și de odihnă; Drepturile și obligațiile salariaților; Răspunderea disciplinară-Legea 53/2003-Codul Muncii (actualizat);

2. Obligațiile lucrătorului-Legea 319/2006-Legea Sănătății și securității în muncă, actualizată;

3.  Codul de conduită etică (integral) al Edilitara Public SA.

4. Cunoștințe despre tehnologii pentru prevenirea și remedierea defcțiunilor specifice fiecărui tip de îmbrăcăminte rutieră;

5. Cunoștințe privind lucrările și serviciile aferente drumurilor publice.

SOLUȚIONAREA CONTESTAȚIILOR

După afișarea rezultatelor obținute la selecția dosarelor, probei scrise, respectiv interviu, candidații nemulțumiți pot face contestație, în termen de cel mult 2 zile lucrătoare de la afișarea rezultatului selecției dosarelor, probe scrise, respectiv a publicării rezultatului probei interviu la sediul societății Edilitara Public SA – Compartimentul Resurse Umane.

CALENDARUL DE DESFĂȘURARE A CONCURSULUI:

Publicarea anunțului de concurs la avizierul societății, pe pagina de internet a societății și în presă29.11.2024
Data limită/Perioada de depunere a dosarelor pentru înscrierea candidaților la concurs02.12.2024 – 13.12.2024
Selecția dosarelor și afișarea listei cu rezultatul verificării dosarelor de înscriere la sediul societățiiîn termen de 3 zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a dosarelor
Depunerea eventualelor contestații privind rezultatele verificării dosarelor de înscriere, la sediul societățiiîn termen de 2 zile lucrătoare de la afișarea rezultatului selecției dosarelor
Soluționarea contestațiilor și afișarea listei cu rezultatul final al verificării dosarelor de înscriere, la sediul societățiiîn termen de o zi lucrătoare de la expirarea temenului de depunere a contestețiilor
Susținerea probei scrise20.12.2024
Evaluarea lucrărilor scrise și afișarea rezultatelor laproba scrisăîn termen de 3 zile de la susținerea probei scrise
Depunerea eventualelor contestații privind rezultatele probei scrise, la sediul societățiiîn termen de 2 zile lucrătoare de la afișarea rezultatului probei scrise
Afișarea rezultatelor la proba scrisă după soluționarea contestațiilor, precum și afișarea datei probei interviu, la sediul societățiiîn termen de o zi lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a contestațiilor
Susținerea probei interviuîn termen de 5 zile lucrătoare de la susținerea probei scrise
Afișarea rezultatelor la interviu, la sediul societățiiîn termen de 3 zile lucrătoare de la susținerea probei interviu
Depunerea eventualelor contestații privind rezultateleprobei interviuîn termen de 2 zile lucrătoare de la afișarea rezultatelor la interviu
Soluționarea contestațiilor și afișarea, la sediul societății, a rezultatelor finale după soluționarea eventualelor contestațiiîn termen  de o zi lucrătoare de la data depunerii acestora
Afișarea rezultatelor finale prin publicare pe pagina de internet și la sediul societățiiîn termen de  5 zile lucrătoare de la finalizarea ultimei probe

Date contact: 0253 238 220 / int. 118

email: office@edilitara.ro