Aproximativ 40.000 de articole pirotehnice confiscate de polițiștii gorjeni. Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Rovinari împreună cu polițiști din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Gorj au pus în aplicare doua mandate de percheziție domiciliară pe raza municipiului Târgu Jiu, respectiv la punctul de lucru al unei societăți comerciale și la domiciliul ueni femei, în vârstă de 52 de ani, privind continuarea cercetărilor și administrarea probatoriulu în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuarea de operațiuni cu articole pirotehnice, fără drept.
În acest sens, polițiștii au identificat în cele două locații 39.600 de articole pirotehnice și 87 de baterii de artificii, în greutate totală de 350 de kg, din categoriile P1, F1 și F2.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Gorj.