Penitenciarul Târgu Jiu dă startul activităților de recrutare în cadrul sesiunilor de admitere 2025 ale instituțiilor de învățământ din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională care formează personal pentru sistemul administrației penitenciare.
Ieri, 11 decembrie a.c, reprezentanți din cadrul penitenciarului au prezentat elevilor de la Liceul Teologic din Târgu-Jiu, clasele a XII-a, oferta educațională a Administrației Naționale a Penitenciarelor. Tinerii liceeni s-au arătat impresionați de caracterul interactiv al prezentării, solicitând informații suplimentare despre procesul de admitere în instituțiile de învățământ proprii sau colaboratoare ale Administrației Naționale a Pentenciarelor.