Polițiștii locali cu atribuții în domeniul disciplinei în construcții au efectuat verificări privind respectarea condițiilor de executare a intervențiilor aferente lucrărilor tehnico-edilitare, ca urmare a disconfortului creat participanților la trafic, pe strada Victoria din municipiul Târgu Jiu.
În urma verificărilor efectuate a fost aplicată sancțiune contravențională în valoare de 6.000 lei, în conformitate cu prevederile O.G. nr. 43 din 1997 privind regimul drumurilor.
De asemenea, potrivit prevederilor Legii nr. 50 din 1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, neaducerea terenului la starea inițială și nerealizarea lucrărilor de curățare, amenajare ori degajare, după caz, a amplasamentului și/sau a terenurilor adiacente ocupate temporar pe durata execuției, odată cu încheierea lucrărilor de bază, se sancționează contravențional cu amendă de la 5.000 – 20.000 lei.
Verificările vor continua și în perioada următoare, în scopul creșterii siguranței participanților la trafic, al protejării mediului înconjurător, dar și al diminuării disconfortului generat de neaducerea la stadiul inițial a părții carosabile, a trotuarelor sau a spațiilor verzi afectate de lucrările de intervenții.
Deținătorii sau administratorii de rețele/utilități (furnizori de gaze naturale, operatori de servicii de televiziune, internet, telecomunicații, apă și canal etc), persoanele fizice și juridice beneficiare ale lucrărilor tehnico-edilitare, precum și constructorul/executantul lucrărilor respective, după caz, au obligația de a obține acordul de spargere a domeniului public/privat al municipiului Târgu Jiu și de a reface terenul în termenul și condițiile precizate în acordul de spargere.