Preotul Constantin Necula vine, din nou, la Târgu Jiu, pentru a participa la un eveniment care va avea loc, sâmbătă, 6 aprilie.
Evenimentul „Regăsirea ființei prin știință și credință” este organizat de Primăria Târgu Jiu și Consiliul Județean Gorj și va avea loc pe Stadionul Municipal.
“Am stabilit, împreună cu președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Mihai Popescu, să mutăm la Stadionul Municipal evenimentul cultural – artistic „Regăsirea ființei prin știință și credință”, de sâmbătă, 6 aprilie, la care participă Prof. Univ. Dr. preot Constantin Necula, Academician Prof. Univ. Dr. Alexandru Vlad Ciurea și prezentatorul TV Florentina Fântânaru. Am luat această măsură ca urmare a numărului foarte mare de solicitări din partea cetățenilor. De mâine, începând cu ora 12:00, puteți ridica invitații de la sediul Primăriei Municipiului Târgu Jiu, intrarea situată vizavi de Casa Gănescu. Invitațiile distribuite deja RĂMÂN VALABILE și pot fi folosite pentru accesul în stadion. Intrarea se va face de pe esplanada din fața Primăriei Municipiului Târgu Jiu, de la ora 17:00, evenimentul începând la ora 18:00. Vă reamintesc că este vorba despre un eveniment cultural – artistic organizat de Primăria Municipiului Târgu Jiu și Consiliul Județean Gorj, prin Ansamblul Profesionist „Doina Gorjului”.
Vă așteptăm cu drag!”, a transmis primarul Marcel Romanescu.