Studenții Facultăți de Inginerie, programul de studii Automatică și Informatică Aplicată, din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu, au obținut mai multe premii la Simpozionul Internațional „Brainstorming în Agora Cercurilor Studențești” BACStud2023, ediția a IX-a, organizat de Universitatea Agora din Municipiul Oradea, în perioada 12-14 octombrie 2023.
La această competiție au fost prezenți peste 150 de participanți, cercetători de la Academia Română și Institutul de Matematică al Academiei Sârbe de Științe și Arte, cadre didactice și studenți din cadrul a 16 universități din țară și străinătate, fiind înscrise 102 lucrări științifice.
Studenții UCB, coordonați de către conf. univ. dr. ing. Florin Grofu și conf. univ. dr. ing. Ilie Borcoși, au reușit să obțină locurile I, II, III și trei mențiuni, astfel:
- Premiul I – Eftenoiu Ion Alin Aurelian și Pleșu Adelin Nicușor pentru calitatea cercetării întreprinse și a comunicării lucrării științifice cu titlul „Robotul Mini Sumo – asamblare”;
- Premiul II – Bunicelea Constantin Alin și Hîrsovescu Emanuel Eugen pentru calitatea cercetării întreprinse și a comunicării lucrării științifice cu titlul „Robotul John”;
- Premiul III – VinulescuRaul Laurențiu pentru calitatea cercetării întreprinse și a comunicării lucrării științifice cu titlul „Robot mobil ArduinoNano”;
- Mențiune – Buda Mariana Alexandra pentru calitatea cercetării întreprinse și a comunicării lucrării științifice cu titlul „Comanda unui cub LED”;
- Mențiune – Băloiu Dan Robert pentru calitatea cercetării întreprinseși a comunicării lucrării științifice cu titlul „Sistem pentru poziționare panou fotovoltaic”;
- Mențiune – Albulescu Teodora pentru calitatea cercetării întreprinseși a comunicăriilucrării științifice cu titlul „Sistem de interpretare și afișare a mesajelor în cod MORSE”.