Scandal în trafic! Un șofer prins beat la volan a făcut circ cu poliția, în plină stradă. Concret, în această dimineață, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Târgu Jiu au identificat în trafic un bărbat, în vârstă de 42 de ani, din Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Victoriei din municipiu, fiind în vădită stare de ebrietate. Bărbatul a refuzat testarea cu aparatul etilotest, fiind transportat la spital în vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice. De asemenea, la aceeași dată, bărbatul în cauză a fost sancționat contravențional pentru împiedicarea organelor de poliție de a-și desfășura atribuțiile de serviciu și injurii.