Un bărbat de 44 de ani a murit după ce a jucat un meci amical de fotbal pe un teren sintetic din Târgu Jiu.
“La data de 19 octombrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați cu privire la faptul că pe un teren sintetic, din municipiul Târgu Jiu, unei persoane i s-ar fi făcut rău și ar fi inconștientă.
Echipajele SAJ Gorj, sosite la fața locului, au efectuat manevre de resuscitare a bărbatul de 44 de ani, însă a fost constatat decesul.
Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.”, a transmis IPJ Gorj.