Un tânăr de 18 ani s-a urcat la volan deși nu avea permis de conducere. La un moment dat, pe raza localității Filiași, polițiștii i-au făcut semn tânărului să tragă pe dreapta. Nu s-a conformat, iar polițiștii au pornit în urmărirea lui. După o urmărire pe străzi, tânărul s-a răsturnat cu mașina. Polițiștii au constatat că tânărul nu avea permis de conducere, acesta fiind motivul pentru care a încercat să fugă de poliție.
“În dimineaţa zilei de 21 septembrie, în jurul orei 09.15, poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Filiaşi au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism ce circula pe strada Gării, din localitate.
Întrucât conducătorul auto a refuzat să oprească, s-a procedat la urmărirea acestuia pe mai multe străzi din localitate, iar ulterior pe D.N. 6, până în localitatea Totomireşti, unde, într-o curbă la dreapta, conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi s-a răsturnat pe carosabil.
Poliţiştii au intervenit imediat şi l-au scos pe conducătorul auto din autoturism, fără ca acesta să fi suferit vătămări.
În urma legitimării s-a stabilit că este un tânăr de 18 ani, din oraşul Filiaşi, care nu deţine permis de conducere.
Totodată, s-a procedat la testarea cu aparatele etilotest şi drugtest, rezultatele fiind negative.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.”, a transmis IPJ Gorj.