În urmă cu puțin timp, pompierii Punctului de Lucru Totești și cei ai Detașamentului Hunedoara au intervenit de urgență în localitatea Sânpetru, unde a avut loc un accident rutier.
Sosite la locul solicitării, forțele de intervenție au constatat faptul că, în accident a fost implicat un singur autoturism, care a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un stâlp de electricitate.
În urma impactului, au rezultat 5 victime (3 adulți și 2 copii în vârstă de 8, respectiv 15 ani).
Toate cele 5 persoane au primit îngrijiri medicale la fața locului și ulterior au fost transportate la spitalele din Hunedoara și Deva, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
Totodată, pompierii militari au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor în astfel de cazuri.