Cartierul Vădeni, una dintre cele mai liniștite zone ale municipiului Târgu Jiu, a fost transformat, în timp, de foștii angajați ai CPL, care locuiesc aici. Echipa PSD Târgu Jiu s-a întâlnit astăzi cu mulți dintre aceștia, primarul municipiului fiind însoțit chiar de mama sa, Romanescu Doina, care a fost asistent medical la CPL vreme de 30 de ani.
S-au păstrat legăturile strânse dintre cei care au muncit acolo, iar la întâlnire s-au depănat amintiri și s-a discutat despre viitorul orașului.
„Am primit invitația unor oameni frumoși și am mers în zona Vădeni. Aici mă simt ca acasă, printre cunoscuți și prieteni. Mama, care astăzi m-a însoțit, a fost, timp de 30 de ani, asistent medical la CPL și îi face mare plăcere sa își viziteze colegii.
Am discutat despre proiectul nostru de oraș, pe care foarte mulți îl cunosc. Continuăm programul de investiții propus în urmă cu patru ani și discutăm despre obiectivele deja realizate. Locurile de joacă din municipiul Târgu Jiu s-au modernizat și se află într-un proces continuu de transformare, acesta fiind unul din subiectele abordate de locuitori, iar în zona aceasta urmează să intervenim în curând. Siguranța copiilor noștri este prioritară și, în același timp, ei merită tot ce este mai bun.
Am vorbit despre viitorul acestui oraș, despre copiii noștri, despre viitoarele investiții și despre ceea ce își doresc oamenii de la noi. Împreună modernizăm orașul.”, precizează primarul Marcel Romanescu într-o postare din mediul on-line.
Comandat de PSD Gorj, executat de SUNCLICK SRL-www.sunclick.ro , CUI mandatar financiar coordonator: 21240002